Pierdut...
Sunt pe alee! Ieși din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu știi, ori nu îți pasă;
Că nu mănânc și... nu mă schimb.
De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.
De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le știi...
Căci des ieșeai, făcând plimbare.
Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!
Treceam în sus și iar în jos,
Cu mintea-n nori și ochii ficși...
Și era cald și timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exiști?
Și câinii toți, în curți fac zgomot...
Și iuțesc pasul... cum n-aș fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!
Și-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...
Și de rușine, nu mă doare,
Zâmbesc prostește, către ea...
Îți mulțumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre plimbare
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre vecini
- poezii despre schimbare
- poezii despre rușine
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.