Derută

Mergem adesea şi nu mai ştim unde,
Un popor care migrează-n stol,
Să ne găsească moartea pe neunde,
Cerşind merinde pe stomacul gol.

Istoria trădată ne bagă la subsol,
Ne pierdem rădăcinile profunde,
Şi corbii vin în stoluri rotocol,
Căutători de leşuri pe oriunde.

Aşteaptă toţi ca să le spui de unde
Vine salvarea pentru noi, sărmanii,
Salvarea însă tainic se ascunde
Şi trece timpul, zilele şi anii.

De pretutindeni veştile abundă,
Unii şi-au făcut jurnal de bord,
În timp ce barcarola se scufundă
Si mor de inima, atac de cord!

Musteşte viaţa-n sucuri de nătângi,
Şi jalea a cuprins întreaga lume,
Îţi vine câteodată ca să plângi,
Parcă-i blestemul de la şapte mume.

Bat clopotele absolut degeaba,
Cu sunetul aramei, dor prelung,
Doar cioclii pregătiţi îşi mai fac treaba,
Şi nici la Dumnezeu nu mai ajung.

Noi n-avem soarta bunului Ulise
Să ne-agăţăm speranţele de zei,
Speranţa noastră a rămas în vise
Şi viaţa-n mâna unor derbedei.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!