Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!