Strofe pentru ploaie
Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe, ce-ar săruta întreg pământul...
Pe-acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze compacte și aclamări halucinate.
Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, și-n urmă binecuvântează.
Pădurile bătrâne-și cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...
Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de caravane ce duc Saharei de mâncare.
poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șosele
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre roșu
- poezii despre ritm
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.