Solilocul măscăriciului

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simţit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine —
Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit —
La piatra de şosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit
Şi numele,
Şi chipul,
Şi ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridicolă şi veche
Ca orice om ce trece drept "om într-o ureche"...

Şi-acum...
Acum, te-ntreb pe tine -
Pe tine, care mă-nţelegi mai bine
Ca oricine -
Pe tine, care-mi eşti amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb - burete absorbant -
Ce ai de gând să faci cu mine?...

Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate -
Să nu mă mai produc cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Şi publicul râdea să moară?...

Şi fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi -
Să fiu şi eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Şi să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu -
De dragul tău -
Să facă acelaşi lucru şi cu mine?...
Şi-n noaptea viitoare, chère Madame,
Uitarea să ne şteargă pe veci de pe program!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XI, nr. 629 (25 decembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!