De profundis clamavi
Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;
Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!
O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;
Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre țări
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre spaimă
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.