Sonata Lunii
Mirabila samanta nu poate fi distrusa definitiv de al iernii frig.
Ea germineaza ireversibil, inclvata in maternitatea terestra.
O lume noua incepe, un alt timp parca, imi vine din tot sufletul sa strig:
"Ce mister profund, ce magica fertilitate si ce primavara fiastra!"
Cand samanta germineaza, ea patrunde in pamant prin radacini adeseori,
Acele brate despicate ale radacinilor in sol ascunzandu-se,
Copacii inalti au nevoie de radacini adanci, de ramuri, de fructe si flori,
In timp ce pamantul se umple de verde viu, natura la viata trezindu-se.
Cand lumina in sine aluneca din mana divina in mana umana,
Radacina umana se-ascunde tot mai adanc pentru a razbi in furtuna,
Iar trupul uman cu trunchiul copacului si ramura verde se-aseamana,
Iar viata devine o sonata a lunii pentru copac si om impreuna.
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copaci
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre crengi
- poezii despre verde
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre natură
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.