Baladă veselă despre crâşmari

De suliţă, de lance aruncată,
de ghioagă şi de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloş, de baltag şi de cuţit,
de ţeapă şi de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură
şi de bandiţi pândind la cotitură
să fie daţi grămadă la pământ,
străpunşi în inimi, sfârtecaţi pe rând,
tăiaţi la beregăţi să-i rupă chinul
şi-n fund de iad să stea cât mai curând
crâşmarii care ne botează vinul!

De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit;
de foc grecesc le ardă chica toată
şi creierii le urle-n nesfârşit;
în ştreang le-atârne hoitul împuţit
şi ciuma bată-i cu vătămătură;
ba m-aş ruga să fie traşi, cu ură,
în ţepi aprinse, să-i aud zbierând;
beli-i-ar zece gâzi de vii, rânjând
şi în ulei încins să-şi uite cinul;
legaţi de patru cai să văd crăpând
crâşmarii care ne botează vinul!

Plesni-le-ar tunul căpăţâna boată,
lovi-i-ar trăsnetul pe drum, cumplit
şi-apoi o haită de dulăi, turbată,
le rupă hălci din trupul hăcuit;
orbească-i fulgerul ca un cuţit,
zăpezi şi grindeni bată-i pe căldură,
uda-i-ar ploile fără măsură
când umblă goi şi-n preajmă n-au veştmânt
să piară de pumnal făr' un cuvânt
şi hoitul lor să-l vălurească Rhinul;
de optzeci de ciocane piară-n vânt
crâşmarii care ne botează vinul!

Închinare:
Stăpâne, blestema-i-ar Domnul sfânt
să sugă, până or crăpa, veninul,
că necinstiţi şi fărdelege sunt
crâşmarii care ne botează vinul!

poezie celebră de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!