Mic și mare
Trece un prăpăd pe lume...
Dinspre larg de ocean,
Cu ce neagră turbă bine,
vine vajnic uragan!
E o spaimă-n toată firea...
Păsări albe fug, s-ascund;
Pinii seculari se-ndoaie;
pești, jivine merg la fund.
Urlă ape biciuite,
dau nebune către mal;
Calcă unul peste altul
și se-nghite val pe val.
Geme farul... Un grăunte
de nisip, nepăsător,
Râde de urgia oarbă
și de groaza tuturor;
"Râzi? Nu vezi?" l-întrebă farul.
"Ba văd bine" zice el;
"Ș-apoi, dacă vine, vină!
Sunt atât de mărunțel!
"Rădăcini eu n-am, să-mi pese!
nu mă simt deloc legat
"Ori în adâncimea mării,
ori la soare pe uscat
"Să mă spulbere de-aicea,
cu tot eu am să rămân:
"Mie, unuia, oriunde,
Singur cerul mi-e stăpân!"
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre vinovăție
- poezii despre uragane
- poezii despre păsări
- poezii despre pești
- poezii despre ocean
- poezii despre nisip
- poezii despre negru
- poezii despre groază
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.