Plictiseală
Bătea ceasul ora unu
în odaia mea. Chip straniu
avea noaptea. Ca un craniu
sclipitor pornise luna
din zenit să se pogoare
printre cipreși, în grădină,
îmbrăcându-i în lumină
rece și strălucitoare.
Prin fereastra-ntunecată
ajungeau până la mine
urlete ca de jivine
de muzică-ndepărtată.
Cântec trist de altădată,
o mazurcă săltăreață,
inocentă și glumeață,
proastă ea și prost cântată.
De plictis, simțeam în mine
sufletul atunci cum cască.
Inimă și cap... de iască.
Și... să mori e mult mai bine.
poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre prostie
- poezii despre muzică
- poezii despre umor
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre ore
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.