Abisul
Pascal purta un hău, oriunde s-a-ndreptat.
Căci vai! totul e-abis, dorință, faptă, vis,
Vă spun! Prin părul meu de multe ori am prins
Al spaimei vânt subțire, tăios și răsfirat.
În sus, în jos, oriunde adâncul e cuprins,
Tăcerea-ngrozitoare și spațiul captivant...
Pe nopțile-mi, chiar Domnul, cu degetul savant,
Pictează un coșmar ce-n ziuă s-a prelins.
Mi-e teamă să adorm, așa cum fugi de-o groapă
Plină cu spaime vagi ce trupul îl așteaptă;
Și nu văd decât neant oriunde m-aș uita,
Iar sufletu-mi mereu vânat de rătăcire
Invidiază abisul aflat în nesimțire.
Ah, nu lăsați să iasă Cuvântul și Ființa!
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre spaimă
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre păr
- poezii despre pictură
- poezii despre invidie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.