Boul și vițelul
Un bou, ca toți boii puțin la simțire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învață la școală cartea de cetire
Și ajunse boul un bou învățat.
Mare lucru-n lume e și-nvățătura!
Ține loc de multe, chiar și de talent...
Printr-o bună școală, rafinezi natura:
Din vițel poți scoate un bou eminent.
Nu încape vorbă, între animale,
Un așa specimen greu să mai găsești
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea știri politicești.
Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem?" "Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a și resolvit".
"Unchiule, iar glume!" "Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu...
Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu știi nimica, ești un agiamiu.
Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Și au multă milă cei mai mari de noi.
N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâția ca la zalhana!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da..."
A rămas vițelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speț-a lui
O avea de-acuma din belșug să pască
Ș-o purta mai lesne greul jugului.
fabulă celebră de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice, an I, nr. 1 (1 ianuarie 1908)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Vezi și următoarele:
- poezii despre boi
- poezii despre învățătură
- poezii despre timp
- poezii despre știri
- poezii despre școală
- poezii despre zoologie
- poezii despre zile
- poezii despre umor
- poezii despre tinerețe
1 George Budoi [utilizator înregistrat] a spus pe 8 decembrie 2013: |
| PLAGIAT ??? Primele 2 versuri sunt PLAGIATE după Grigore ALEXANDRESCU (1810-1885): Boul și vițelul? |
2 Dan Costinaș [din public] a spus pe 8 decembrie 2013: |
| Nu l-aș numi plagiat. I.L.C. a preluat intenționat începutul celebrei fabule tocmai pentru a da un alt deznodământ, actualizat, poveștii parvenirii; vițelul de la 1908 nu putea să fie identic cu vițelul de la 1838, după șapte decenii. Vă recomand un excelent articol semnat de dr. Simona Vasilache pe această temă: http://www.romlit.ro/fiecare_cu_parvenitul_lui |
3 Mihail Arin [din public] a spus pe 9 decembrie 2013: |
| Domnule George! Pe vremea aceea, nefiind Internet se mai împrumutau idei și versuri. Trebuie spus răspicat: Conu' Iancu nu e la prima abatere. Povestea cu Bubico a preluat-o, aproape la indigo, de la Tolstoi. Și Ionescu Caion, în faimosul proces pentru Năpasta (plagiat!) mirosise ceva. Dar Caragiale e uriaș. Avea din belșug idei proprii. Seva originală a talentului său erupe genial în teatru, și chiar în proză. Trebuie spus că multe din lucrările sale minore (ca cea de mai sus) erau scrise ca să mai facă și el un ban. De aceea mai ciordea câte un vers! Era amărât, hulit de presă, hăituit de datornici. A fugit la Berlin ca să scape de fauna fistichie și intrigantă a Bucureștiului. Nici nu visa că va deveni pilon forte al spiritualității românești. Mereu fără bani, ar fi râs, cu râsul său inegalabil, dacă cineva i-ar fi spus că portretul său, peste un secol, va împodobi bancnota de o sută de lei! Caragiale trebuie iubit așa cum este. Grecul acesta este unul dintre cei mai mari români. |
4 Eduard Zalle [din public] a spus pe 9 decembrie 2013: |
| Greșit, domnule Arin! Caragiale nu a fost în permanență sărac (cum nici Eminescu nu a fost)! Este deja știut faptul că a moștenit o avere considerabilă în urma decesului Momuloaiei, adică a Ecaterinei Cardini, văduva lui Girolamo Cardini, poreclit Momulo, un italian stabilit în București care a făcut avere (aprox. 3 milioane lei aur) în special de pe urma speculațiilor financiare și a afacerilor imobiliare și mătușă a marelui dramaturg (mama ei a fost sora Elenei Caragiale, nimeni alta decât mama Ecaterinei Caragiale). Nici nu a fugit la Berlin, ci după intrarea în posesia moștenirii și din motive politice, a hotărât să se stabilească definitiv în capitala Germaniei în 1904 unde a și murit subit la 9 iunie 1912. Acesta-i adevărul sau, mă rog, o parte a sa cu privire la I. L. Caragiale. |
5 daniel stanciu [din public] a spus pe 9 decembrie 2013: |
| Mariner, indiferent cum a spui: cu voce de stentor sau de emasculat, declaratia ta e iarasi nefondata. Fabula lui conu Iancu este in mod flagrant o pastisa. Titlul si primele doua versuri (notorii in epoca - sunt convins ca le stia orice "scoler") sunt reproduse intocmai pentru a inlatura din mintea "cetitorului" orice "dubiu de indoiala". Diferentele apar din versul al treilea cand boul caragialesc incepe sa intruchipeze un alt tip de parvenitism: nu economic (si social) ca in cazul lui patrupedului lui Alexandrescu, ci intelectual. Boul lui Conu Iancu este un erudit format la scoala inalta a gazetariei autohtone. Parvenitul cultural nu "ceteste" carti, ci ziare. La inceputul secolului trecut (si actual, de altfel) gazetaria (azi, indeosebi cea virtuala), nu literatura e locul geometric al adevarurilor despre om, lume si viata. Dupa ce suge (ca o sugativa) vreo 5-6 beri si tot atatea gazete boul lui Caragiale incepe sa reverese la urechea (si uneori pe obrazul) convivilor opiuniuni savante din preaplinul omniscientei sale. "Pe toate le stie unchiul", exclama extaziat vitelul. Orice problema care da batai de cap guvernului e rumegata si reguigitata (i. e. solutionata) magistral de boul erudit la biroul lui de lucru pe care neinitiatii o confunda cu o anodina masa de birt. Acuza de plagiat formulata de pigmeul caion la adresa gigantului Caragiale mirosea intr-adevar a ceva dubios: a zavistie macedonskiana. |
6 Mihail Marin [din public] a spus pe 9 decembrie 2013: |
| Ei, n-a spus nimeni că I.L. Caragiale umbla desculț, ca Zaharia Stancu. Dar nici bogat n-a fost, până l-a fericit mătușa Natașa (Momuloaia). Dar în tinerețe a dus-o destul de greu. Avea datorii cu ghiotura și nu se grăbea să le restituie. Și, ca atâția alții, a scris și pentru bani. Bineînțeles, n-a fugit până la Berlin. S-a dus cu trenul. Majoritatea exegeților săi susțin că a părăsit Bucureștiul stresat de hoardele de Cațavenci, Brînzovenești și Tipătești care îi făceau zile fripte S-a autoexilat la Berlin. Un dramaturg genial nu-și părăsește limba matermă decât forțat de împrejurări. Dintre toate comentariile cel mai plauzibil mi se pare cel al dlui Dan Costinaș. |
7 George Budoi [utilizator înregistrat] a spus pe 10 decembrie 2013: |
| Mulțumesc, dle Costinaș. E foarte interesant articolul dnei Simona Vasilache, de la titlu până la ultimul cuvânt. |