Sfârşitul lumii?

Păsările cerului
S-au rărit şi au răguşit.
Apele, în furia lor nebună
Rup totul în cale,
Şi furia cerului s-a dezlănţuit.
Hainele vii ale naturii,
Pe nesimţite,
Îşi schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulţumit topeşte
Minţi sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
Oamenii au îmbolnăvit.
Limbile amestecate
Nu se mai înţeleg,
Chiar şi animalele au înnebunit.

Ce e cu tine, lume?
Te-apropii de sfărşit?
Doamne! Ne-ai dat viaţă
Să umplem pământul.
De-al nostru joc cu focul,
Oare te-ai plictisit?
În locul iubirii,
Cheia speranţei de mâine,
Ai semănat disperarea
Şi nemulţumirea acută,
Ca unul pe altul,
Pe la spate să ne lovim,
Căci credinţa am ocolit.
Ce e cu tine, lume?
De deşteptăciune,
Cu toţii am înnebunit?
Sau în turnul Babel
Se anunţă început de sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (19 iunie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!