Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aș avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu știu unde m-aș putea așeza pe bolta cerească."
"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăța o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăța niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."
Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorința de a se cunoaște.
Ele bat din aripi și cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de ușa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase și moarte."
poezie de Rabindranath Tagore din Grădinarul, traducere de George Popa (1913)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă! | În engleză
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă! | În engleză
Adresa de e-mail a destinatarului nu a fost specificată.
