Înrourata limbă a flăcarii
În această noapte
nimeni nu-i singur!
O scânteie întâmplătoare -,
aidoma
prin felul de a fi
flăcării -
Articulații-ale fulgerului
ce se salvează
in torentul
amnezical ploii.
Nimeni nu răspunde chemărilor tale!
Ne despărțim pentru o vreme
de albul cerc al fulgerului
care nu se va preface nicicând
în spirală de foc
pentru anotimpul care-și visează
roadele.
Jocul renașterii pe buza
vulcanului, cel care se caută,
cel care se regăsește
cu o identitate stranie,
cel însetat veșnic!
Oare nu tuturor le grăiește
înrourata limbă a flăcării?
poezie clasică de Barzin Vlada din Atlantida (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vulcani
- poezii despre visare
- poezii despre salvare
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre jocuri
- poezii despre foc
- poezii despre anotimpuri
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.