Se întristase luna
Se întristase luna. Albi serafimi plângând
Cu-arcușu-n mâini, prin somnul florilor curgând
Scoteau din cupa tăinuită a-mbolnăvitelor viole
Suspine de cristale prelinse pe-azurul micilor corole.
Era sfințita zi a-ntâiului sărut
Și visul crud din suflet mi-a păscut
Sorbind din plin balsamul tristeților păgâne,
Ce fără de regrete în veci de veci rămâne,
În inima din care un suflet a cules
Un vis. Și rătăcind cu ochii în eres,
Deodată-mi apăruși în față pe strada largă și pustie
Zvârlind prin umbrele-nserării înfiorări de veșnicie.
Da, am știut; erai aceeași zână
Care-n copilărie mi-erai în somn stăpână.
Atunci din mâna-ntredeschisă cerneai pe visele-mi curate
Ninsoarea albelor buchete de stele mari și parfumate.
poezie celebră de Stephane Mallarme
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre alb
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre ochi
- poezii despre ninsoare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.