Din vânturi moi se-apleacă-o sfâșiere
Din vânturi moi se-apleacă-o sfâșiere;
o ploaie-aș vrea ca fruntea să mi-o stingă.
De-nstrăinarea ce mă strânge-n chingă
să pot scăpa e tot ce mintea-mi cere.
Imagini sparte-n cor să mă atingă
și să-mi înalțe trupul în cădere,
găsesc că-i bun augur. Ce mângâiere
mai am când ochii-n suflet fac să ningă?
Mă las cuprins de-o stranie durere,
văd patul alb și-n dreapta o seringă,
și dau să fug, să scap - e totul vrere.
O altă rană, rana vrea să-mi lingă,
dar urc pe-un nor și plec c-o adiere,
strigând în gol: nu-i chip să mă învingă!
sonet de Ionuț Popa (2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre victorie
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre seringă
- poezii despre imagine
- poezii despre durere
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.