Să mergem şi noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm şi cotitura
Întocmai cum face brusc şi iepurele săritura
Când este gata ogarul să pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci şi... să-l scarmine niţel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine şi pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău şi pe urmă iese bine!...
Să spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Aşa că mă dau deoparte şi fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aş mai avea cum să pot face pe actorul
Şi nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătuşe,
Aliaţilor de ieri dându-li-se brânci pe uşe,
În timp ce spre lumina rampei păşeşte Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbeşte în surdină de nişte forţe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau ştiute aliaţilor fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele
Şi care din aliaţi a avut rol decisiv
În acest act curajos, calculat şi incisiv.

Serios, sincer vorbind, eram înfrânţi, bătuţi măr,
Iar soarta noastră depindea de un singur fir de păr.
Aşa că în perspectiva penultimei ofensive,
România nu avea prea multe alternative.
Ori lupta până la unul, ori depunea armele,
Ori făcea întoarcerea apucând pe urmele
Aliaţilor de ieri, ce pierdeau şi-acest război
Înghesuiţi din trei părţi, şi cu noi şi fără noi.
Sigur că cea de pe urmă este cea mai curajoasă
În acelaşi timp, fireşte, şi cea mai avantajoasă.
Ne scutea de multe pierderi, de distrugeri, umilinţe,
Recunoaşteri de greşeli şi tardivele căinţe.
În plus la ospăţul păcii o să fim poftiţi şi noi,
Deşi cu greu am fost salvaţi de la groapa de gunoi.
Aşa că încolonarea şi hai fuga după Fritzi,
Iar noi când o luăm la fugă nu mai putem fi opriţi.

Pornim din nou către sud, fără forme de paradă...
O ţinem întins la drum, când coloană, când grămadă,
Îndeamnă-îndeamnă, murguleţ
Până-n vale la Bistreţ...
Ajungând la târgul spart, cotim drumul la Pleniţa
Cu un busuioc vrăjit să descânte ţaica Miţa
Nu e nici aici nimic şi pornim în depărtare,
Ţinând valea Dunării în straşnică observare.
Ne oprim puţin la Gruia să prindem nişte vapoare
Dar noi eşuând pe mal ele plutesc sfidătoare
Strecurându-se dibaci, profitând de-a nopţii umbră,
Însă soarta ce le-aşteaptă nu poate fi decât sumbră.
Pornim iar şi mergem, mergem pân' la Turnu-Severin,
Un oraş ce-a suferit bombardamente din plin,
Un oraş făcut grămadă, făcut zob, întors pe dos...
Cât or vrea americanii pentru gestul lor frumos...
Pătrundem în defileu fără nici-o-mpotrivire
Peisajul ne desfată şi cel mai mult la privire,
Pentru faptul că-nainte se află trupe viteze
Care nu ştim cu ce preţ, reuşesc să-nainteze.
Trecem şi prin Caransebeş, lăsăm Lugojul în urmă
Mărşăluim zi şi noapte, căci cu noi nu e de glumă.
O tăiem drept spre Arad, Mureş, Curtici, frontieră...
Pe care o depăşim fără nici-o manieră.

Înaintând curajoşi, străbatem pusta maghiară
Când pe drumuri, când pe câmp, până-ntr-o zi către seară.
Vrând să intrăm într-un sat, suntem primiţi rău cu foc.
Ne mirăm, ne enervăm, însă stăm cuminţi pe loc.
Nu fusesem înştiinţaţi c-am avea duşman în faţă.
Pentru asta primeam ordin şi nelipsita povaţă
Să facem o cercetare, să luăm un dispozitiv
Şi să atacăm în forţă, scurt, rapid, operativ.
Dar noi mergem ca la nuntă, degajat, cu nepăsare,
Dezbatem mii de probleme, flecărim în gura mare
Şi-acum iată, inamic, ivit pe nepusă masă.
Dar se poate să nu fie, să ni se facă vreo farsă...
Însă, cu gloanţe şi branduri ar fi una nesărată,
Iar riposta să apară măsură neapărată.
Deocamdată ne abţinem şi raportăm înapoi,
Prin superiori fireşte, cerând instrucţiuni noi.
Soseşte chiar generalul înconjurat de colonei
Precum şi-un consilier, mult mai important ca ei.
Consultară lung o hartă, cercetară documente,
Discutară cele mai proaspete evenimente
Şi traseră concluzia că aici e o greşeală
Şi că oponenţii noştri sunt amici care se-nşeală.
Deciseră prin urmare să reluam marşul prudent,
Însă cei din depărtare ne răspunseră strident
Cu rafale şi baraj, cum scrie la ostăşie,
Ne repliem iar în grabă, că şi despre asta scrie.
Se ţine un nou consiliu, hotărârea nu-ntârzie
E destul de chibzuită şi plină de fantezie.
Se desfăşoară un drapel şi purtat cât mai vizibil
Ca semn de recunoaştere, neconvenit, dar posibil.
Gestul nu e concludent, semnul nu-i convingător,
Cei din partea cealălaltă o ţin într-una pe-a lor
Iar consiliu, iar propuneri, iar păreri şi presupuneri,
Se recurge la culoarea nevinovatei supuneri.
Un cearşaf pus în prăjină se fâlfâie insistent,
Însă nici de data asta nu suntem trataţi atent.
Mijloacele paşnice nerezolvând incidentul
Se lasă armelor puterea sa-şi spună decisiv cuvântul;
Se dă ordinul ca satul să fie luat cu asalt,
Atacat de front, de flancuri, e luat dintr-un singur salt.
Iar în el găsim amici care erau foarte siguri
Că după îmbrăcăminte nu puteam fi decât... unguri.
Se închide incidentul, compătimim pe-ngropaţi
Felicităm pe cei răniţi, încurajăm pe cei scăpaţi.

După un scurt popas aici pornim iarăşi tăvălug
Până la un sat pe Tisa ce se cheamă Tisa-Ug
Ne-nvârtim pe ici, pe acolo până când ni se fixează
Printr-un curier sosit într-o zi după amiază
Poziţie defensivă pe digul de-ncorsetare.
În zorii zilei a doua începe o bombardare
Ce n-am văzut tot războiul ca viteză şi cadenţă,
Că rămânerea sub ea era gravă imprudenţă...
Mai ales că simultan tirul de mitraliere
Amplifică haosul şi forţă o repliere
Fiecare pe cont propriu şi din iniţiativă,
Ştiind din experienţă că va urma o ofensivă.
Personal nu apucasem să intru-n dispozitiv
Cu brandurile mele, să ripostez pozitiv,
Că puşcaşii om cu om părăsesc satul grăbiţi
Luând-o razna peste câmp, fără să fie zdrobiţi
Şi nici măcar să-s-arate cineva în urma lor,
Din zăvoi apar mereu şi dispar tot cu mult zor.
Stăteam la un colţ de stradă şi priveam neliniştit
Această retragere într-un timp nepotrivit.
Şi dintr-un motiv banal, explicabil în prezent,
Fără să ştiu ce-aş putea să fac în acest moment,
Mai ales că ofiţerii, nu dădeau semne de viaţă
Şi probabil încercau să mai facă cumva faţă
Acestui moment penibil, de-acum fără rezolvare.
Dau ordin la cărucioare să fie gata de plecare,
Dar conducătorii sunt gata şi pornesc zorind căluţii,
Pentru ostaşi nu există probleme fără soluţii.
Apare şi căpitanul, părând calm şi zâmbitor,
Îmi face semn de urmare, s-aruncă-ntr-un cărucior
Şi porneşte înapoi, făcându-mi semn să mă grăbesc.

Mă mai răsucesc odată cu soldaţii să vorbesc,
Însă, culmea ironiei, în mijlocul grupului
Căzu un proiectil de brand asemenea uliului
Într-un stol de porumbei. Explodă asurzitor,
Mă doboară la pământ ca retezat de topor,
Împrăştie pe ceilalţi şi făcu linişte perfectă
Lăsându-mă ameţit, în singurătate completă.
Dintr-u-ntâi mi se păru că am piciorul amputat
Pentru că nu-l mai simţeam... apoi că e fracturat,
După durerea ce creştea, dar când încet m-am răsucit
Izbutind să mă îndrept şi să-l iau la pipăit,
Constatai că e întreg, dar că nu mai pot să-l mişc.
Mă desfac, încep masajul şi foarte greu mă ridic,
Fac nişte paşi schilodiţi, am noroc c-un beţişor
Şi pornesc şontâc la drum, din ce în ce mai uşor
Căci mergând mă înfierbânt şi m-apropii de confraţi
Ce fuseseră opriţi de ofiţeri supăraţi.
Uitasem de inamic, dar nici el nu mi-avea grija.
Trimisese proiectilul şi mă atinsese schija...
Mai departe mă priveşte că el a vrut să-mi dea fişa,
Să mă scape de război, dar nu merge chiar aşa,
Pentru că chiar colonelul, mânuind un băţ asudă
Încercând să stăvilească o retragere absurdă.
Dar e depăşit de strategie, când pe dreapta, când pe stânga,
Oamenii fiind decişi să nu-şi stăpânească fuga
Şi dispar în cimitir şi în boschetul vecin,
Deşi nu sunt urmăriţi sau bombardaţi cel puţin...
Deoarece inamicul observând retragerea,
Să facă economie încetează tragerea.
Dar, ştiu oamenii ce ştiu, simt sau presimt ei ceva
Pentru că chiar colonelul dădu un ordin aşa
"Şoseaua asfaltată, regruparea la Arad"...
Apoi sări în maşină şi dispăru după gard.

O tai drept prin nişte vii, răzbind la artilerişti
Care stăteau ca la Moşi privind peste porumbişti,
Ca să vadă comedia ce se juca trist în vale
Când trei martori oculari bucuroşi îmi ies în cale
Şi mă ia la întrebări; Cine eşti?...
De unde eşti?...
Pe la noi ce rătăceşti?...
Şi la voi ce veşti, poveşti?...
Le relatez întâmplarea şi-mi exprim nedumerirea
Că stau aşa impasibili şi nu îşi grăbesc pornirea
Spre Arad, cum se vorbeşte, făcându-i să se-nveselească
Pentru că de-azi dimineaţă ei sunt gata să pornească
Însă înspre Budapesta şi nicidecum înapoi
Posibil şi mai departe, mereu înspre locuri noi.

Solicit să mi s-arate un post de prim ajutor,
Sunt îndelung cercetat şi oblojit la picior.
N-am nimic, o lovitură la genunchi de un corp tare...
Un bandaj cu o compresă, iar pentru o evitare
A inflamării prea mult, să se repete mai des,
Să stau câtva la odihnă şi piciorul mi s-a dres.
Rămân trei zile în sat şi-apoi plec la unitate,
Pe care tot întrebând o găsesc cu greutate.

Aici fierbere, scandal, căpitanul o să fie
Trimis la Curtea Marţială, însă nimenea nu ştie
Cauza, pentru ce faptă, încă nu a transpirat...
Însă un om ca acesta trebuie ajutat.
Îl găsesc cu uşurinţă şi nu pare supărat
Că i se impută fuga, dacă nu-i adevărat.
Relatarea mea contează, e luată-n considerare,
Incidentul e închis... era cazul de clasare.
Nu folosea nimănui să se zgârme în trecut,
Aşa că din chibzuinţă toată lumea a tăcut.
Forţat de alţii să cedeze în cu totul altă parte
Inamicul ne deschide un larg drum spre mai departe.
Frontul se mişcă-nainte, toţi umplându-se de faimă
Noi suntem lăsaţi în urmă, ca cei ce-am tras mare spaimă.
Mergând în ariergardă primim multe informaţii
Şi nu mai suntem nicicum puşi în prea grele situaţii.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!