La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.
Aşa a fost, e şi va fi pe acest glob atât de vitreg,
Unii primesc doar felii, iar alţii primesc întreg.
Unii sunt făcuţi să tacă, să asculte, să muncească,
Alţii numai să comande şi răstit să poruncească.

Dar, oricum e sau orice e, nu e timp de lamentare,
Până să ne dumerim, primim ordin de plecare.
Însă nu ca prima dată, cu pompă, cu defilare,
Ci în taină, pe tăcute, procedăm la îmbarcare.
Nu scriem nimic pe vagoane, nu proferăm ameninţări
Nu ne mai fălim că suntem fii bravi ai acestei ţări.
Stăm cuminţi la locul nostru, comentăm cu modestie
Admiţând că ce va fi niciodată nu se ştie.
Evităm cu dibăcie câteva bombardamente
Ne strecurăm printre convoaie, formate de evenimente
Gările sunt înţesate... trenuri cu refugiaţi,
Cu transporturi militare, muniţii, lubrefianţi,
Câteva trenuri civile... toate cerând prioritate,
Însă li se dă drum liber numai după-nsemnătate
Şi-n primul rând celor care merg pe front, cum suntem noi.
Suntem dirijaţi continuu înspre viaţa de apoi.

Debarcăm şi-o luăm pe jos, cu trenul nu se mai poate
Şi cu cât ne-apropiem, de front, le uităm pe toate.
Ni se fixează sectorul, excepţional de bun
Nici pocnitură de armă, nici un bubuit de tun.
Inamicul e departe, aşa e împrejurarea
Nu-s-aude, nu se vede... şi de-aceea... ignorarea
Stufăriş cât vezi cu ochii, în stânga şi-n faţa noastră
S-a interpus între noi ca un zid fără fereastră.
În dreapta mare lărgime şi apă atât de lată
Aruncată între noi ca oglinda fermecată.
Ne cam supără ţânţarii, mai mult de cum înserează,
Însă lupta cu ţânţarii şi frontul calm, compensează.

Se produce într-o noapte un scurt şi mic incident.
Un pândar de la o grupă ostenit sau imprudent,
Adormi în post pe armă şi se trezi luat pe sus,
Ca un miel pentru tăiere de o namilă de rus,
Cum ne relata dramatic foarte emoţionat,
După ce cu greutate povestea s-a terminat.
Poziţia alarmată de ţipătul disperat
Începu o tragere de atac adevărat.
Intervenind comandanţii, oamenii îşi vin în fire,
Însă foarte explicabil continuă să se mire,
Logic admiţându-se o singură versiune,
Anume că toată treaba a fost o incursiune.
Pentru capturări de limbi, cum se obişnuia-n trecut
Şi cum în acest război pân-acum nu s-a făcut.
Dacă n-ar fi un rus mort, nimic n-ar fi de crezut,
Mai ales că-n întuneric chiar nimic nu s-a văzut.
Câţi au fost... cum au venit... pe unde s-au strecurat...
Şi pe unde s-au retras... este lucrul de mirat.
Pentru că acest nacealnic, a fost singur, singurel,
Şi a vrut să se predea... Parcă-mi pare rău de el...
Dacă o fi fost aşa, a fost un nenorocos
Şi a dat, în încercarea-i, de un pândar somnoros.
Ne vine inima la loc şi prindem iar curaj
Stimulat de relief, care ne e în avantaj
Facem plajă ca la mare, parcă suntem în vacanţă
Ieşim în larg cu năvodul pescuind cu cutezanţă
Pân-la limita admisei ape teritoriale
Făcând apel la tehnica a priceperii locale.
Se conservă peştii mari, ţinuţi câtva timp în moare
Zvântaţi cu-ncetul la umbră şi apoi uscaţi la soare.
Se-mpachetează şi trimit, cadouri de sărbători,
La familii, la prieteni, la mărimi, la protectori,
Prin curieri speciali, oameni de încredere,
Care-şi ajută stăpânii să nu fie-n pierdere.
E moartea pe noi cât capra, după cum proverbul zice
Dar, dacă nu vrea să curgă, ceva trebuie să pice
Şi aduc la-napoiere mărfuri cu prepondere.
Şi cei mici o duc tot bine, dar din alt punct de vedere;
Riscuri mici, hrană mai bună, odihnă pe săturate,
Veligiaturişti sadea în locuri interesante.
Gaşca mijlociilor, duce viaţă pendulară,
La ordin, poruncitoare, socială, singulară.
Jocurile de noroc nu mai provoacă senzaţii
Deoarece şi-au pierdut caracterul de... distracţii...

Însă viaţa monotonă deveni plictisitoare,
Prezenţa noastră aici păru nefolositoare,
Iar pentru că inamicul ne evită într-un fel
Se găsi un firoscos să ne trimită la el.
Trimiserăm un pluton cu prudenţă strecurat
Să se ferească de smârcuri, dar şi de a fi reperat,
Să facă pe avanpostul cu rolul de alarmare,
Grijă lăudabilă, dar... şi frica este mare.
Astfel că se instalează avanposturi întărite
Ce, ca oamenii chibzuiţi se feriră să-ntărâte
Inamicul liniştit de pe cealaltă parte
Şi se menţin legături de bună vecinătate.
Fiecare-şi duce viaţa cum vrea şi are nevoie,
Se fac băi, se face plajă, se fac promenăzi în voie.
Se ia masa-n aer liber şi se spală rufăria,
Ier războiul se menţine simbolic, cu vorbăria,
Prin ameninţări hazlii şi prevestiri inocente.
Ni se reproşă că astea ar fi inconveniente,
Pactizări cu inamicul, cu înţelegeri tacite
Şi comportări dubioase de nişte oi rătăcite.

Drept urmare se dă ordin să se tragă zi şi noapte.
Raportăm executarea cum şi măsurile luate
Pentru preîntâmpinarea eventualei ripostări.
Dar inamicul nu răspunde acestei manifestări.
Nu se zbuciumă zadarnic, are planurile lui,
Mai ales că a preluat conducerea războiului;
Vedem bine că ce facem e absolut inutil.
Poate, să câştigăm timp, pentru un joc mai subtil
Pentru că de când e lumea s-a luptat pe două fronturi
Război în partidă dublă, evidenţieri de conturi
Militar şi diplomatic, fiecare în alt fel
Cu mijloace diferite, însă cu acelaşi ţel.

Vom vedea, dar, deocamdată se cam lasă cu scandal;
Au izbucnit ostilităţile în amonte şi aval.
Aşa pe neaşteptate şi în plină dimineaţă
Pe întinderea de apă, nişte nave produc ceaţă.
De sus nişte avioane mitraliază de zor
Şi aflăm că stânga-dreapta se repliază cu spor.
Suntem nişte Robinsoni de pe-o insulă izolată
Înconjurată pe trei părţi de o mare agitată.
Soseşte spre ora zece ordinul de regrupare
Urmat după patru ore de altul de apărare.
Altul de retragere, însă cu ariegardă
Vine tocmai înspre seară când toţi se retrăgeau grămadă.
Fără să ştie de ce, fără să fie forţaţi,
Fără să vadă de unde ar fi mai ameninţaţi.
Bugeacul e împânzit de unităţi vlăguite
Care-şi caută direcţii şi drumuri pe bâjbâite.

Nu este deci de mirare că scapă neobservată
O semimotorizată în derută motivată,
Compusă dintr-o trăsurică trasă de ageri trăpaşi
Urmată de o rablă Ford şi un Bemve cu ataş...
Pline ochi c-un "stat major" însoţind un colonel
Ce-şi dă seama că nimic nu mai depinde de el.
Printr-o reţea de lucrări, ne strecurăm foarte greu
Pentru că acestui grup sunt alăturat şi eu.
Şi intrăm la-nghesuială pe un drum plin de armată
Care se retrage grabnic fără a fi sfărâmată.
Legăturile sunt rupte, toţi sunt în necunoştiinţă
Şi se grăbesc să transforme retragerea în biruinţă.
Aglomerând drumurile într-o mare-nvălmăşeală,
Copleşiţi de-ngrijorare, sufocaţi de înăbuşeală.
La o cotitură bruscă, ne trezim, ucigă-l toaca
În stânga cu inamicul, iar în dreapta cu băltoaca.
Dacă pica mai devreme serveam împreună masa,
Dar aşa lăsăm ruşinea şi o luăm la sănătoasa.
Fiecare pe cont propriu, căci instinctul nu înşeală
Pierzând un batalion dintr-o enormă greşeală,
A unui tactician, dintr-o pură fantezie
Ce se dovedi că este îmbâcsit de strategie.
Bine că se lăsă noaptea şi nu mai vedem de loc...
Bine că nu ni se întâmplă să fim urmăriţi cu foc.
Bine că avem în urmă un inamic invizibil
Foarte bine că războiul şi aşa este posibil.

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!