Renegatul propriilor vise
Câtă poezie-am strâns pe rafturi
Scriu, tipăresc și-acum mă uit la ea
Să fac o ladă de metal cu afturi
Și să m-ascund în'untru de-aș putea
Când mă gândesc, atâtea manuscrise
Plătindu-le tot eu la tipograf
Le văd acum umplându-se de praf
Sunt renegatul propriilor vise...
În fața mea, deschisă o răscruce
În care să mă pierd ca anonim
Jucând cu sala goală, orice mim
Mai grea își simte propria lui cruce
Voi coborî în mine printr-o trapă
Voi sparge și voi zgâria oglinzi
Suflete al meu cât mai cuprinzi
Nălucirea ciutelor în apă!
Am să m-ascund ca într-un sarcofag:
Și regii egipteni plini de trufie
Credeau cu toate astea-n poezie
La adăpost de veacul cronofag!
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tipografie
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre pantomimă
- poezii despre monarhie
- poezii despre cruce
- poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.