Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!