Sora
În fum cărunt, în sat îndepărtat
e-o casă și-alături, un brad lumânare,
Nopte albă, drept nume ți s-a dat
și verdele amar al primăverii clare
Sărmană surioară, copacii iar tăcură
și trece de genunchi zăpada drumului.
Dar ție-ți cântă cucul mereu în bătătură
înmiresmatul vis al fânului.
Din liniștea imensă, din răsărit de jar,
ce nu speram a revedea cândva
descind - și tu îmi vei deschide iar
și fruntea caldă ți-o voi mângâia
Până ce se va liniști sub palmă
plânsul tău și fruntea-ți obosită
și-un băiețaș va coborî din noaptea calmă
și săruta-va mâna ta trudită.
Dar băiețașul nu-i - un râu întunecat
se scurge, cu nisipul de sub tălpi, furat.
poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre sat
- poezii despre râuri
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.