La Heliade
De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpânde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrân;
Eu n-aș alege lira vibrândă de iubire,
Ci ccea care falnic îmi cântă de mărire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu sân.
Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncungiurată, blondine, undoind,
Plăcută-i a ghirlandă - sublimă însă este
Cununa cea de laur, ce sântă se-mpletește
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.
Ca visul e cântarea ce-o-ntoană Eol dulce,
Când silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sânul alb de flori;
Sublim însă e cântul când țipă și ia-n goană
Talazurile negre ce turbă, se răstoamă,
Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitoriu.
Astfeli îți e cântarea, bătrâne Heliade.
Cum curge profeția unei Ieremiade,
Cum se răzbun-un vifor zburând din nor în nor.
Ruga-m-aș la Erato să cânt ca Tine, barde,
De nu în viața-mi toată, dar cântecu-mi de moarte
Să fie ca "Blăstemu"- Ți... să-l cânt, apoi să mor.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre alb
- poezii despre îngeri
- poezii despre viscol
- poezii despre visare
- poezii despre tinerețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.