Rai
Se lasă seara-n suflet, o seară cenușie,
Cu luni întunecate, cu stele negre-o mie...
E tristă libertatea ce somnul vietii-o poartă,
Când sufletul se-nalță uimit spre Dreptul Tată.
Și drumul e lumină dar e și noapte-amară
Și prinde-n sine taina eternei vieți povară.
În cale se perindă îngeri căzuți și sfinți,
Dând glas divinității prin "zbor" sau suferinți.
Chin și apăsare, drumu-i se lungește,
Se-ntinde-n clipe, zile, se-nalță greu și crește
Până-n vârf de cer, unde noaptea plină
Se pierde-ncet în umbre, se stinge în lumină...
Vis de infinit, fior perfect și nou,
Se-nalță-o lume lină, un joc ferit de rău;
Din ea se-alege-un suflet, se-aprinde o suflare
Se cheamă-n veșnicie, se integrează-n zare...
Cerc de inocență, simțire de copil,
Rai uitat dar viu, palpabil și senin,
El uită de durere, de ticăit de ceas
Și-aduce flori în suflet iar lumii bun-rămas...
poezie de Gabriela Chișcari (2008)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre viață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.