Vremuri noi
Din vremea când trăiam, copii, la sat,
Și până azi a' toate știutori,
Chiar de-omenirea dacă s-a schimbat,
Eu doar la țoale, rar, în sărbători ;
Pe-atunci era rușine și respect,
Iar de nu dam un ban pe disciplină,
Cum tata era om foarte corect,
Săptămânal îmi da câte-o chenzină,
Păi de făceam cumva câte-o trăznaie,
Mă lua cu-a lui curea la întrebări
Și mă-nchidea la mine în odaie,
Nu apă, mămăligă, până-n zori ;
Ionel al meu, computer, telefon,
Un patefon cu plăci d-alea d'o șchioapă,
Iar lâng-acel TV pân' la plafon
Are și-un bar, copilu'.... rău de apă,
Așa că eu, când vreau să-l pedepsesc,
Ca tata, când veneam din sat hai-hui,
De mă-sa doar îi zic, să nu-l jignesc,
Și-apoi mă-nchid în dormitorul lui.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre telefon
- poezii despre tată
- poezii despre sărbători
- poezii despre săptămâni
- poezii despre schimbare
- poezii despre sat
- poezii despre salariu
- poezii despre rușine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.