Din noi, praf
Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
și a rămas cenușă.
Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.
Aparent, se cam sfârșise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.
Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.
A trecut timp de atunci.
Ceasul ș-a urmat acele monoton.
Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.
Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?
Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-și urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.
Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.
poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre prezent
- poezii despre negru
- poezii despre lumină
- poezii despre existență
- poezii despre cenușă
- poezii despre ceas
1 Nephelim [din public] a spus pe 4 martie 2009: |
te pune pe ganduri |