Prolog

Logodna vieţii mele cu ursita
S-a petrecut fără să vreau, să ştiu.
Privighetoarea-şi va cânta dosita
Tristeţe, eu fatalul meu sicriu.
La ce-mi surâde vestea de oracol,
Că voi urzi al lumii rost în cânt?
Tot sensul cântecului e spectacol
Şi nu trezirea celor din mormânt.
De voi întinde simţurilor cupa
Otrava cucutei tot va trăi.
La ochi de-aş duce cu pornire lupa
Nu voi afla nimic în clară zi.
Cine aşteaptă versurile simple
Mai mult decât al primăverii timp?
Şi cine-şi sparge propriile tâmple
Să afle-n creieri mult visat Olimp?
Socot că m-am uitat într-o greşeală:
În propria-mi găoace mă înec.

Mai mult nici visul nu mă mai înşeală
Şi, împăcat, mă simt grăbit să trec.
Retras în pace, cu un singur deget,
Un astru mai ferice-o să-mi găsesc.
De voi greşi şi-acolo n-am să preget
De dragul de-a mai fi iar să greşesc.

poezie de Nicolai Costenco
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!