Mi-e dor de sat
În candele industriale
ard aldehide și uleiuri
și peștii beau petrol
îngrămădiți sub cheiuri
în lacul de nămol
din armăsari de fier răzbate
sărutul sec
al roților dințate
noroc -
același soare fără nume
răsare și apune iar
în vârf de bloc
mi-e dor de sat
mi-e dor de țară
de ce am lăsat
mi-e dor de câmpul presărat cu oi
de rapsodia nopților de vară
mi-e dor de-un car cu boi
de praf noroi de câini și gropi
de izul proaspăt de cartofi
de ce am lăsat și-acum mă cheamă
mi-e dor de sat
mi-e dor de tine
mamă.
poezie de Valeriu Butulescu din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Vezi și următoarele:
| Simona [din public] a spus pe 24 noiembrie 2009: |
Mi-e dor de tine...
Frumos finalul poeziei |
| Madame [din public] a spus pe 1 iunie 2011: |
| În schimb, eu sunt dezgustată de "boii", câinii și gropile din țara noastră, așa că reformulez: mi-e dor de tine, străinătate! |
| Iliotropion [din public] a spus pe 27 ianuarie 2014: |
| Madame, au revoir! |
| Maria Lovin [din public] a spus pe 2 februarie 2014: |
| cine nu a trăit copilăria la țară alături de mama iubitoare nu are cum să poarte în suflet nostalgia regăsită în colbul de pe ulița satului și dorul mamei, eu mă regăsesc aici în rădăcini chiar dacă cu ochii în lacrimi am vizitat Parisul și Londra, Europa și Africa, poate prea târziu când Honore du Balzac, Emile Zola, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Shakespeare, surorile Bronte, Thomas Man, Charles Dickens, Theodore Draiser, Kahlil Gibran și alți titani ai literaturi universale respirau în marile metropole. Atunci am gustat străinătatea cu valorile ei universale unde putem așeza si noi cu mândrie corola de lumini-Lucian Blaga, Luceafărul-literaturii române-Eminescu, Coloana Infinitului-Brâncuși, Rapsodia Română-George Enescu, Balada lui Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, sau de ce nu pe Henri Coandă! Fiți mândri de rădăcini ele sunt sufletul acestui neam. |
