Serenadă
În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, șoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.
Cu bluza-ți roșie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te privește
Aș zice că-n sfârșit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeiește.
De albul feței tale, ziua
Pălește ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut așa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!
Și nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Ești tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veșnicie te aștept.
Născută nu erai când, tainic,
Eu te iubeam în ceas pustiu
Dar așteptându-ți întruparea
Anii m-au nins fără să știu.
Deci, bine ai venit, iubito,
Ce bine-arăți, stând sub castani!
Doar clipa cred că ai greșit-o
Cu numai douăzeci de ani
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!
| Zorita [din public] a spus pe 13 martie 2009: |
| Ce frumos! imi plac poeziile tale.Ca simplu cititor zic doar atit; ai o mare sensibilitate, daruire, talent.Totusi am sa-ti fac o singura remarca; nu te ingropa in trecut! Astept alte poezii ale tale, pe curind |
| barca doina [din public] a spus pe 12 noiembrie 2009: |
| sensibilitate, delicatete, frumos...si nu uita... ochii primesc imagini tandre la orice varsta . mi-a placut mult . |
| Boris Ioachim [autorul] a spus pe 17 noiembrie 2009: |
| multumesc pentru aprecieri b. ioachim |
| special4u [din public] a spus pe 14 iulie 2010: |
| frumos... real... superb. in fiecare vers al tau ma regăsesc... |
| Boris Ioachim [autorul] a spus pe 14 iulie 2010: |
| Și tot aș vrea să știu cine ești... |
| special4u [din public] a spus pe 15 iulie 2010: |
| nu e atat de important cine sunt. sunt un simplă femeie care simte si traieste fiecare moment. o simpla anonimă "Special4u" si atat. cineva ce vrea sa fie iubita si apreciata. un calator prin viata cu dureri, nevoi, necazuri, vise, sperante...o admiratoare |
| mara voinas [din public] a spus pe 10 septembrie 2011: |
| " Doar clipa cred ca ai gresit-o/ Cu numai douazeci de ani..." Interesanta ideea! Si faptul c-o iubeai inainte de a se naste... Adica, s-a nascut anume pt tine! Stiu cum e sa-ti intalnesti sufletul pereche intr-un timp nepotrivit!... E o adevarata incercare; te duce-n depresii! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
| Predestinarea in amor e ca planificarea progeniturilor. Are o marja uriasa de probabilitate. |
| Simona [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
| Cu înaintarea în vârstă, omul devine mai înțelept și priceput decât un tânăr, și învățăturile și povețele lui sunt utile celui din urmă, așa încât este indicat ca tânărul să stea în preajma unuia vârstnic. Nu există predestinare, fiecare este constructorul propriului său destin. Dacă omul știe ce-și dorește, este echilibrat și gândește pozitiv, și musai bătăios, este imposibil să nu reușească în ceea ce și-a propus. De ce să-ți plângi soarta nefavorabilă între patru pereți, și să nu iei taurul de coarne? |
| mara voinas [din public] a spus pe 11 septembrie 2011: |
| Fiecare om are felul lui de a gandi, de a vedea lucrurile. Cati indivizi, atatea realitati! Unii asteapta ani in sir dupa un ideal, altii iau taurul de coarne,... Unii au o anume viziune despre dragoste, altii isi planifica totul... |
| C.Erber [din public] a spus pe 12 septembrie 2011: |
Idila dintre un poet major
și o cititoare minoră
este aspru limitată
de anumite paragrafe.
Iar acolo unde castanul râde
"cu gura până la urechi"
criticul literar adevărat
plânge în hohote.
Dar poetul nu-și bate capul
cu estetica literară.
Cu minuțiozitatea unui păianjen
își țese plasa rimată
și așteaptă.
Și când se apropie
câte o libelulă
cu pseudonim,
autorul încearcă să o legitimeze.
(vezi comentariul 5) |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 13 septembrie 2011: |
| Luat in sine versul incriminat de Cerber e valabil (Intr-o poezie de dragoste castanul poate sa rada cu gura pana la urechi sau sa danseze samba cu un escadrila de carabusi). Problema e alta. De "dragul" cuiva nu poti rade "cu gura pana la urechi". Extensia labiala maxima e dizgratioasa. Daca o gagica rade cu gura pana la urechi cand il vede pe poet (rolurile se pot inversa) e clar ca nu rade de dragul (sau "dorul") lui. De aceea, indragostitii (si castanul e un alter ego vegetal al poetului)nu rad niciodata cu gura pana la urechi (rasul de acest tip presupune o detasare de obiectul-stimul). Cel mult gura unuia poate sa ajunga la urechea celuilalt, dar asta e cu totul altceva. De aceea, castanul fie ar trebui sa rada pana la urechile tipei cu 20 de ani mai tanara decat poetul, fie ar trebui sa-si modereze elanul labial si sa-i dea o alta destinatie. |
| staniel danciu [din public] a spus pe 13 septembrie 2011: |
| Domnule C.Erber, afirmațiile dumneavoastră rizibile ne confirmă faptul că nu sunteți un critic literar adevărat. Judecând după intervențiile Domniei Voastre, nici nu ați avea cum să fiți. De altfel, domnul Stanciu are dreptate: într-o poezie, castanul poate să întreprindă orice acțiune solicitată de către poet (în anumite limite, desigur). Personificarea, deși nu mai este la modă, nu poate fi aruncată la coșul de gunoi al noii paradigme artistice. În cazul poeziei de mai sus, problema este alta: comicul involuntar care, pe alocuri, rimează cu grotescul. Vă mai amintiți ce spunea un critic adevărat în legătură cu estetica, nu? Că este o disciplină care s-a născut din nevoia intelectualilor de a vindeca lipsa sensibilității artistice? Este adevărat și faptul că nu toți putem ajunge la nivelul lui George Călinescu. Și nici nu este obligatoriu. Unii se simt foarte bine comentând pe paginile de internet și arborând aere de obiectivitate. |
| C.Erber [din public] a spus pe 13 septembrie 2011: |
Firește,
nu sunt un critic
adevărat.
Nici n-am spus așa ceva.
Un critic adevărat
nu-și pierde vremea
cu asemenea lecturi,
sau formulând răspunsuri
unor domnișoare deghizate.
Un critic adevărat
ar trimite la coș
asemenea surogate
naiviste.
Văd și eu cum "comicul involuntar
rimează cu grotescul".
Semnalez acest lucru în felul meu.
Afirmațiile mele
sunt voluntar rizibile.
Cum ați vrea să fie
după o asemenea lectură?
Nu e locul,
nici cazul
să apelați la Călinescu
(marele detractor al lui Brâncuși),
nici să luați peste picior estetica.
Aceasta este o știință, totuși.
După vocabularul doct și căutat
și după pseudonimul ales
mă așteptam să ajungeți la concluzia:
"domnul Stanciu are dreptate".
De vreme ce vă socotiți
o anexă a unui alt comentator
nu mă străduiesc să vă conving.
Comentați mai departe.
Arborați-vă aerele
de obiectivitate.
Nu trebuie să fii mare critic
literar pentru a simți
cât valorează artistic
o asemenea poezie. |
| mara voinas [din public] a spus pe 14 septembrie 2011: |
| Voi, care va considerati mai cu clasa, nu stiu de ce va pierdeti vremea pe-aici, citind "poezele", "surogate naiviste" si "formuland raspunsuri pt domnisoare deghizate"! In calitate de CE, va simtiti in masura sa dati replici?... Avocatul cui te crezi, cerbere? |
| C. Erber [din public] a spus pe 14 septembrie 2011: |
Mara,
sfaturile, chiar mai "caustice",
ale unor cititori atenți și responsabili,
îl pot ajuta pe Poet
mult mai mult
complimentările tale
cvasiinteresate.
90% din comentariile tale
merg, obsesiv, spre acest Poet,
căruia eu i-am servit,
și laude, și critici.
Mă întrebi,
foarte ofuscată:
"În calitate de CE
vă simțiți în măsură să dați
replici?"
Aș putea să-ți răspund
pe același ton:
Tu în ce calitate
pui asemenea întrebări?
Îți reamintesc respectuos
că și tu, și Poetul
vă aflați pe un spațiu public,
deci trebuie să vă asumați riscurile
ce decurg de aici.
Iar eu
sunt un comentator liber.
Sunt avocatul
literaturii de bun gust.
Și te asigur
că am toate competențele necesate. |
| mara voinas [din public] a spus pe 16 septembrie 2011: |
| Eu m-am adresat, mereu, omului B.I. si nu ma feresc sa recunosc. Nu v-am deranjat, nu v-am cerut sprijin. Deci, sa-mi fie cu iertare, sa ne vedem, fiecare, de competentze, interese, pasiuni, fara a ne impiedica unul de altul. Avem destul loc; doar e spatiu public, nu? |
