Bunicul

Cind ma certau ai mei, bunicule, mereu la tin' veneam
Ca tu ma ocroteai si numai cu tine ma intelegeam,
O viata intreaga ai adunat
Si ai dat mereu mai mult decat ai luat,
Ai muncit din greu pentru bani stringi cu sudoare, greu,
Pentru cei de acasa, nu pentru tine, ai adunat mereu,
Nu ma parai cind eu fugeam la Disco noaptea pe furis,
Si te minteam merau c-am de-nvatat sau am ceva de scris.
Intelegeai si erai trist, atit spuneai: „da, nu-i nimic".
Merg la bufet sa beau un sprit
Refren
Bunicule, vroiam sa fii cu mine azi la o cafea
Azi cand se implinesc atiti amar de ani de la moartea ta
Pentru ca tu erai cel care cindva ma-ntelegea
Bunicule, ai fost primul meu prieten si nu te pot uita
Bunicule

Cind povesteai povesti hazlii de prin razboare-n carea-i fost
Povesti pe care dupa ani si azi le mai stiu inca pe de rost
Despre dusmanii cu care luptai fata-n fata
Lunecind printre morti in suierul de glont
Despre bunica povesteai mereu ce glas frumos avea
Cum iti cinta seara la ureche si te coplesea
Era ca o sfintita carte si ai iubit-o pin la moarte
Si judecai mereu tot ce spuneai
Bunicule, dar ochii tai vorbeau si cand taceai.

N-ai fost un supraom, dar hotarit si darz
Si cat ai suferit la nimeni nu te-ai plans
Atent erai cu fiecare si-l mangaiai cu o alinare
Mandru cinstit si nepatat, la nimeni nu te-ai aplecat
Ai spus parearea ta orciuia ce te-ar fi judecat.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!