Doar iedera

Nu iedera târândă se înalţă,
Ea demnă e, purtând de la-nceput,
Tulburătoarea şansă ce te-nalţă
Cu sprijin ferm al zidului de lut.

Fasolea cea banală e proptită
Să urce pe-un arac deasupra sa,
Privind spre târâtoare fandosită
Că vrejul ei se-ndreaptă spre o stea.

Păstaia, pe toiagul abundenţei,
Se lăfăie cu mare aroganţă
Ea crede cu puterea descendenţei
Că este nobil snob cu importanţă.

Da, iedera umbreşte câte-o casă,
Dar are-n mintea ei un ideal,
E alpinista rece, curajoasă,
Ce urcă stânca sură ca pe-un deal.

Cu degetele toate încordate
În micile firide din granit,
Neant pândind din faţă şi din spate
Şi suspendată-n timp fără sfârşit,

Doar iedera mai poate să se-nalţe
În lumea asta plină de araci...
Rămâne lut pe talpă să o-ncalţe
Şi-n vrejuri de fasole să n-o-mbraci...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Votează! | Copiază!