Te-or dărâma, bisericuţă veche

Te-or darâma, bisericuţă veche
Şi ziduri noi şi drepte-or să ridice,
Căci cele vechi s-au cam plecat de vreme
Şi cărămizile-au pornit să pice.

Clopotul de-un sfert de veac aproape
Strâmbatu-s-a şi gata e să cadă, –
Clopotniţa cu trepte putrezite,
În care ne urcam cu toţi, grămadă.

Altarul mic, întunecat şi rece,
Acuma plin de fum şi de miresme-i.
Dar mâine îl vor dărâma zidarii,
Să facă loc mai larg catapetesmei.

Într-un ungher uitat de toţi, vor pune,
Grămadă, învechitele-ţi icoane
Şi altora, din alte ţări aduse,
Le-or atârna inelele-n piroane.

Un şir de sfinţi cu barba pieptănată,
Cu păr frumos şi despărţit în două,
Cu hainele ţesute-n fir de aur,
Privi-vor din catapeteasma-ţi nouă.

Din chipul sfinţilor bătrâni, cucernici,
Un maldăr de moloz o să rămâie,
Căci meşterii vor dărâma şi bolta,
Că prea e afumată de tămâie.

Te-or dărâma, bisericuţă veche,
Dar tot tu pentru mine vei rămâne,
Oricât de nouă şi de zugrăvită
Şi oricât vei fi de-mpodobită mâne.

Iar preotul bătrân, cu ochii limpezi,
Când va ceti psaltire şi canoane,
Adeseori ne va aduce-aminte
De sfinţii blânzi, din vechile icoane.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!