Luna arunca
sclipiri demente peste sicriul
care totuși rămânea negru
dar automobilele acelea albe
cochete, de o apartenență
fragilă
reflectau întreaga lumină a cerului
orchestra aceea nebună scârțâia
și scârțâia
iar ceața începea să acopere
muzicanții fără cap și fără coadă
în noaptea aceea îi ardea
de glumă mortului și noi aveam
încă înfățișări relativ normale
gornistul cu cap de paie
suna adunarea ultimilor soldați
cu picioare de lemn care mărșăluiau
în ceața beată care extazia
un cap de muiere aruncat peste
o manta udă și incredibil de verde
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre verde
- poezii despre umor
- poezii despre timp
- poezii despre relativitate
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.