Poem de adio

Şi ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleştare,
Eu am fost clipei marele absent.

Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.

Mai sun şi-acum la numărul de-acasă,
Că aş mai vrea să-ţi spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Şi uit că te-ai mutat altundeva.

Doar tata ţi-a şoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aştepţi să mă auzi spunând adio,
Prea singură şi tristă în mormânt.

De ieri îmi eşti eternitate,
Stau pietrele cu braţele spre cer,
Încă aud un clopot ce mai bate,
Şi nu am cui iertare să-i mai cer.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!