Silentium
Nu scoate o vorbă, stai ascuns și nimănui
lucrurile visate sau simțite nu dezvălui.
Lasă-le să plutească-n tine ca-ntr-un spațiu ireal,
asemeni stelelor care răsar pe cerul de cristal
înainte de căderea nopții pe pământ:
Bucură-te de ele și nu rosti niciun cuvânt.
Cum se poate inima pe ea însăși exprima?
Cum poate un alt om cunoaște mintea ta?
Va pricepe el ceea ce te-animă și te susține?
Odată șoptit, un gând neadevăr devine.
Întunecat e lacul expus rafalelor de vânt:
bea direct de la izvor și nu rosti niciun cuvânt.
Trăiește singurel, de sinele-ți te leagă,
în sufletul tău, rotundă, e-o lume-ntreagă;
magia gândurilor voalate poate fi ușor
orbită de indiscreția luminii din exterior,
iar larma zilei îi poate deveni mormânt...
păstrează-n tine cântecul lor și nu rosti niciun cuvânt.
poezie de Fiodor Ivanovici Tiutcev, 1803-1873, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre devenire
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.