Smerenia
SMERENIA
Mi-am trimis ades speranță
după divină menire,
dar am primit ignoranță
cu-a sorții nefericire.
În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conștiința mi-apasă
pe suflet ca un tăciune.
La icoană stau smerită,
sperând că aripi vor crește
pe umbra neprihănită,
ce spre Rai, drum își croiește.
Pe gânduri îmi duc jertfire
printre Îngerii din Ceruri,
cu-a sortii nemărginire,
suflet traversând eteruri.
Sufletu-n genunchi așteptă
la poarta Dumnezeirii,
pentru o răsplată dreaptă
în sentința împlinirii.
Pe Pământ mă voi întoarce
într-o sacră alianță,
Îngerii de-mi vor preface
sufletul într-o speranță.
12 Iulie 2014
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din LA POARTA DIVINITĂȚII -
Adăugat de maria.filipoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre smerenie
- poezii despre religie
- poezii despre îngeri
- poezii despre răsplată
- poezii despre rai
- poezii despre nefericire
- poezii despre ignoranță
- poezii despre icoane
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.