Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre curcubeu
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre râuri
- poezii despre ploaie
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.