Povestea mea de azi e aceeași ca în fiecare zi...
Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de ușor, ca și cum aș fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeași oră în fiecare dimineață...
Mai întâi simt cum mă doare liniștea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin ușa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon și număr stelele, dacă sunt și câte apuc până amețesc... mă gonește pustiul străzii...
Ce puțin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, țigară și la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viață!
Decorul se estompează brusc și intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se definește, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deși nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginației mele... e starea de grație care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca și cum m-aș lovi, în cădere, de colțul ascuțit al unei pietre...
Ziua trece leneșă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineață devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre ore
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.