Primăvară cu miros de praf de puşcă

Mă poartă rănile viselor noastre
Peste monade apuse de vreme,
Revin păsări cu ciocuri dure, albastre
Să-mi ciugulească frânturi din poeme...

La graniţa ţării rachete mortale,
Avioane ce pustiesc oraşe şi sate,
Primăvara-i pierdută în doliu şi jale
Cernobâlul cu vânturi mortale ne bate.

Ce moară-mi macină noianul de rime?
Ce mai faci, Doamne, acolo prin cer...?
Iubito, mi-ai rămas un fel de zecime
Prin primăvara fadă, pierdută sub ger!

Sub masca ta, de mine te-ascunzi...
Oraşul ne pare, mereu, sub asediu...
Nu-ţi pot adora nici sânii rotunzi
Nici vremuri nu sunt de concediu!

Numărul morţilor la ganiţa ţării vecine
Creşte cu numărul oraşelor pustiite...
O rugă ai face dar nu ştii la cine-
Pe planetă pandemie, războaie cumplite.

Preaplinul din noi alunecă-n vid,
Îndoliate poeme pe file ne curg,
Câte speranţe în noi se închid...?
Noi, tot mai departe de noi şi de Burg!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!