Unde mă voi duce ?
nu sunt alesul și nici singur
nu mă voi chema
risipa nu-ntr-adins mă știe, nici harul
urma mea prelinsă-n vaietul lumii satului românesc
mă va naște din nou, din același părinte
din același sunet
ce mă voi face când
asfaltul va înveli ca o epidermă a diavolului toate satele?
Unde mă voi duce să mor ultima oară?
Nu sunt singur în exilul dezrădăcinării cum nici răul
nu-i perfect
Am vietăți cu mine mai multe chiar decât Noe
unde să le duc, cine-mi arată că susul e sus
și că noaptea-i aproape
?
Speranța, hristica respirație
abia îmi învață numele sau
mi-l pierde-n dâra nechemării
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre învățătură
- poezii despre sunet
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
- poezii despre draci
- poezii despre animale
- poezii despre România
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.