Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!