Alter-ego
De dimineața până seara vedea tatuajul
pe mătasea propriului piept: o femeie roșcată,
goală, întinsă-n câmpul de păr. Sub locul acela
unde uneori era haos a apărut, de nicăieri, ea.
Zilele treceau printre blesteme și-ndelungi tăceri.
Dacă femeia ar fi fost vie, nu doar un tatuaj,
s-ar fi urcat pe pieptul lui păros, iar el ar fi
țipat mult mai puternic în celula aceea minusculă.
Cu ochii larg deschiși, în tăcere, stă lungit pe pat.
Un oftat adânc, precum suspinul mării, îi cutremură
oasele solide-ale corpului: este întins parcă
pe puntea unei corăbii. Încordat, ca și cum,
simțind pericolul, odată trezit, trebuie să sară-n picioare.
Trupul, acoperit de-o transpirație sărată, revărsa
o lumină solară. Celula era prea mică
chiar și pentru o singură privire de-a lui.
Mâinile erau dovada că se gândea la o femeie.
poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre păr
- poezii despre femei
- poezii despre încordare
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre păr roșcat
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.