Lângă mormântul mamei
iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul
zboruri fără aripi
înalță lacrimi spre cer
gândul lăuntric plin
de cuvinte și umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfășoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...
și totuși nu sunt singur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre superlative
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre mamă
- poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.