Ruga unei mame

Veniţi! Veniţi acasă cât încă mai trăiesc!
S-aude ruga mamei, la capătul de fir:
Atât cât pe pământ pot încă să păşesc
Şi, înainte de-a şti drumul spre Nadir,
O taină aş dori să vă împărtăşesc.

Veniţi mamă pe-acasă cât încă mai respir,
Cât ochiul prins sub cearcăn se poate bucura,
Degeaba mă veţi plânge la cruce-n cimitir,
Doar somnul veşnicinei puteţi a-mi tulbura
Şi-aprinde-o lumânare şi a stropi cu mir.

Veniţi acasă mamă cât n-o fi prea târziu,
Să vă arăt ce straie-s în cufărul de lemn!
Cănd fi-va despărţirea şi-n jur va fi pustiu
Iar dangătul de clopot va da şi el un semn,
Atunci, copiii mamei, să ştiţi că-i prea târziu!

Veniţi să mai vorbim de rost şi-orânduirea
Acelor creştineşti, să nu vorbească satul
Că n-aţi dat de pomană şi nu-mi e veşnicirea
În pace cu Hristos. Mi-ascultaţi, mamă, sfatul,
Puterile-mi slăbesc şi-aproape-i asfinţirea.

Şi nu v-am împărţit pământul şi nici casa,
(Ce-a mai rămas din ea, bătrână-i ca şi mine),
Copacii de la drum, cu-i va rămâne coasa...
Dar vreau să nu uitaţi, din pâinea de pe masă,
Celui sărac să-i daţi şi să creşteţi un câine!

poezie de Ionica Bandrabur din 101 paşi spre nemurire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!