Limba mea română

Vorbeşte lumea că eşti limbă sfântă
Şi că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!

Vorbeşte lumea că eşti leagăn care
Ne urcă şi coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr...

Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu braţe de ţăran, neobosite...

Vorbeşte lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine...

Vorbeşte lumea de melancolie,
De muzică şi ritm în poezie,
Despre mândria de-a te şti slăvită,
De toţi de-un sânge şi de-un grai, iubită.

Vorbeşte lumea, şi ce bine face,
Fiindcă în lume, gândul meu de pace
E dus doar în cuvinte, să rămână,
Mereu duioasă, limba mea română!

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!