Balada vieţii

Pe strada îngustă unde suflă perfidul
Şi tânărul vânt dimineaţa în zori,
Apăruse de-o vreme, ocolind zidul,
Un parfum aspru, cu iz batrâior.

Plutea peste flori spulberând insomnia,
Provoca o durere... ceva ca leşinul,
Parfumu-şi cânta cu iz simfonia
Făcând trecătorii să-şi viseze destinul.

Pe când adia, periind amintiri
Legate de viaţa de vânt ce-o avea,
Simţi o-întrebare pulsând în priviri
Şi în inima lui ce, fierbinte, bătea:

"-De unde tot vii şi unde te duci,
De ce nu mai stai să alini în lumină
Dimineaţa şi ziua te grăbeşti să n-apuci
De parcă te simţi în suflet cu vină?"

"-Tu, floare, întrebi de ce mă grăbesc?
De ce plec dimineaţa zâmbind cu-n oftat?...
Simt că în mine se-ngrămădesc
Clipele, şoaptele, dansul curat

Şi vreau să ajung la cascada iscată
De blândele, caldele şi dulci mângâieri,
Să beau însetat, amintirea curată
Să rămână în mine mai mult decât ieri."

Aşa grăi vântul parfumând dimineaţa-
Ca-ntr-o baladă cântată mereu-
"Dacă nu ştii iubirea ce-ţi faci cu viaţa?"
Întrebau trecătorii curgând ca ecou...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!