Ţin în poală unicornul

Cu fapte, gânduri şi cuvinte
tot ce-a fost pur am otrăvit,
cuvântul sacru dinainte
sub lespezi negre-am gângăvit.

E viaţa aci precum o clipă,
trecut, prezent şi viitor,
e fâlfâitul de aripă,
e omul veşnic doritor.

El cere ne-ncetat sau fură
averi terestre ori putere
şi mestecând anafură,
se crede arbore de miere.

Câţi oare ştiu să dăruiască,
să facă din raza de soare
cuminecătură domnească
şi din mărăcine floare?

Privesc în juru-mi necăjită
cum suflete se ofilesc
plecând din casa miruită,
spre scena teatrului burlesc.

De m-aş preface în licornă
aş sublima viaţa trupească
şi-aş răspândi parfum de smirnă
din puritatea cerească.

Sau aş aduce inorogii
la fel ca-n timpul lui Adam
să-mbrace cerul în odăjdii
şi apale în dioram.

Mai bine, plec în căutarea
pădurii unde-i vară veşnic
şi apele-s ca pasărea
ce cântă la al lumii praznic.

Să ţin în poală unicornul,
în roua pură să mă scald,
mirul să fiu în tubernacul
şi verde iarbă de smarald.

De codrul sfânt nu voi ajunge,
eu voi chema cu gândul nud,
inorogul ce azi plânge,
c-a fost vândut pentru un scud.

Vino căluţ cu corn în frunte,
Planeta Albastră e pe ducă...
Rănit e-un trandafir de munte,
otrava-i sapă doruri mute...

Tu eşti salvarea omenirii,
eşti puntea dintre lumi diverse,
hai, vino iară în lucarii,
ne-ntoarce-n verile promise!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!