O să-mi moară poezia în exil și pribegie...
Cuibul meu de eremită, cu pereții de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii și troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Țes paingii pânză deasă, înveliș pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viață
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiață
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un țipăt nu se șterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nțelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap și coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgrație totală,
poezia își acceptă destinația letală...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre vamă
- poezii despre tăcere
- poezii despre prezent
- poezii despre metafore
- poezii despre hârtie
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.