Uitare tulburată

Tăcerile venite înspre seară
pe-o umbră de apus întârziată
mă ţin lângă fereastra ferecată
cu gândurile-ntoarse de afară,
iar dorurile, adunate-n casă,
îmi tulbură uitarea regăsită
cu vrăjile aduse de-o ispită
pe vechile regrete ce m-apasă.

Ajunse-acum din muta neuitare,
lăsată lângă-o margine de dună,
pe ramele ferestrelor se-adună
când soarele se duce la culcare.
Dar deodată-n grabă se ridică
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să mi le toarne-n inimă pe toate
învăluite-n reci fiori de frică.

Încerc cu gândul să le dau afară
să le alung departe, peste vreme,
cu versuri recitate din poeme
sau cântece pe strune de ghitară.
Pocnesc timid tăciunii în cenuşă,
se zbate-n sobă flacăra crestată,
şi parcă-aud şi glasul tău deodată
în frigul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!