Doamne, să nu te clinteşti!

Mai scâncesc la prag alergări smerite,
în bocancii vechi şi-n tunica serii,
ar rămâne, însă Steaua le promite
odihnă plăcută pe braţul uitării...

Îngerii grăbiţi, cu- aripi visătoare,
mi-au furat dorinţe, să le ducă-n Ceruri
şi de-o săptămână umblă-n sânge care
pline cu colinde, albe flori de ler-uri...

Rumen, Crăciunelul, ţine-n frâu ispita,
lângă Maica Domnului nu poţi fi doar pită,
bradul cu parfumuri casa muruit-a,
lustruită-i pana, suflarea-i grijită...

Pregătită-i ieslea, proaspăt este fânul,
mieii-n abur cald prind a o-ncălzi...
îngerii mei dragi, buna şi cu bunul,
ca-n copilărie... vin a sfătui...

Candela suspină... dorului sting schija...
Braţele materne curg dintr-un apus:
"Dormi, copil cuminte, Cerul poartă grija,
Să se nască-n pace pruncul său, Iisus..."

Timpul se revarsă, clipa înnoieşte...
mulţumesc prezentul ce m-a încăput,
ţipătul de Prunc, în colind, sporeşte,
Steaua arde Sus... vine-un început!

Pruncule Iisus, creşte-ne speranţa
şi ne-nvaţă-a merge pe timpuri câineşti,
ia Planeta-n braţe, vindecă-i credinţa
şi, din suflet, Doamne, să nu te clinteşti!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!